Femeia continuă (1)

M-am trezit dimineaţa cu un soi de mahmureală. Mahmureala vine de la „slăbiciune”, dar eu nu băusem nimic. Mă f... aproape toată noaptea cu nişte fete virtuale după ce am spart programul unora de pe un site porno. Fetelor virtuale le săltau sânii, eu le întorceam cu curul în sus şi dă-i, le întorceam pe toate părţile şi le f... Începuse să-mi placă poziţia cow-boy, că li se vedea bine gaura, când i-o băgam blondei ăleia căreia-i mărisem sânii să fie cât două căpiţe, vedem cum i se deschide gaura, cum începe să freamete. Şi gemeau fetele astea de mama focului. Cred că vecinul meu de sus auzea şi el ceva, pentru că i-am auzit paşii toată noaptea prin cameră… Cert e că mahmureala asta de după f... nu-i a bună, sunt mulţi oameni care pe la vârsta mea nu mai au mare lucru de făcut pe lume şi mor. Cred că şi eu sunt în preajma morţii şi singura fiinţă ce m-ar putea vindeca ar fi o femeie. Una adevărată, nu ca fetele acelea virtuale lângă care faci laba. Şi ştiu de ce e bună o femeie pe lângă tine. Femeia nu te lasă să lâncezeşti. Te face să fii mereu atent, ca şi când ai fi în pericol, se luptă mereu cu tine, e ca şi cum ai dormi aproape de tabăra unui duşman şi trebuie să fii permanent vigilent, să stai cu nervii încordaţi, iar asta îţi asigură tonusul şi te ţine în viaţă. De când nu mai sunt cu o femeie în aceeaşi casă m-am lenevit, mai mult zac decât să fiu treaz. Mă uit la filme şi apoi visez tot soiul de nerozii, iar ce am constatat, e că în vis sunt mult mai deştept decât atunci când sunt treaz. De pildă, alaltăieri, în zori, înainte să mă trezesc, am făcut involuntar, în stare hipnagogică, analiza unui serial scos de pe torrente şi la care mă uitam de câteva zile, iar analiza mea avea o perfectă claritate. Vedeam structura halandala, legăturile cusute grosolan între episoade. După ce m-am trezit, creierul meu nu mai era în stare să facă aceeaşi analiză, era abulic rău, adormit, neclar, amorţit. Aşa sunt eu acum. Dar somnul mă face, probabil, cel ce sunt cu adevărat, încât mi-am propus, umblând pe stradă în aceeaşi zi, să caut să-mi fac creierul să funcţioneze ca în stare hipnagogică, şi să fiu cu mult mai deştept. Deşi sunt sigur că asta n-ar fi bine. I-aş alunga pe toţi din preajma mea, spunând adevărul despre ei. Una ca asta nu se face. Nu e civilizat, nu e politicos… Nu cred însă că voi reuşi să-mi schimb funcţionarea creierului şi să ies din abulie. Şi o să trăiesc mai departe tot aşa, până o fi să-mi fie sfârşitul. Aşa sunt eu acum, cum spuneam. Deşi pare că aş fi mulţumit de viaţa mea, pentru că nu mă f... nimeni la cap, iar acesta a fost lucrul dorit toată viaţa, aspiraţia vieţii mele. Invit când şi când la mine câte-o femeie agăţată pe siturile de „matrimoniale” şi ne f... o noapte cam fără poftă, din pricină că fiecare îl priveşte suspicios pe celălalt, dar cred că mai degrabă pentru că, necunoscându-ne unul pe altul, stăm încordaţi, deşi vrem de fapt amândoi acelaşi lucru, să ne f... până căpiem… De la Jack Kerouac mi-a venit ideea asta să scriu „necenzurat”, deşi nu-i sufăr pe beatnici, drogurile lor, benzedrina şi amfetaminele, alcoolul. Scrierea spontană o fi bună, dar cred că mintea omului funcţionează altfel, îşi creează în ea un univers, şi asta sunt eu, o denaturare a realului, o personificare a imaginaţiei, o încrucişare de sentimente nerostite, netrăite... Lumea noastră, e de fapt una a imaginaţiei, a denaturării realului. Trăim, de fapt, într-o realitate care e altă dimensiune decât realul. Şi de aceea ne e atât de greu aici, de aceea am stat astă noapte cu câteva femei virtuale şi le-am întors pe toate părţile şi le-am f... Intrasem într-o altă realitate, mai aproape de realitatea mea, de realitatea a ceea ce e omul, de adevărul a ceea ce suntem... În viaţa privată, când suntem singuri, de cele mai multe ori nu ne cenzurăm. Dar îndată ce ieşim între semeni, în real, începe cenzura. Şi nu mai suntem noi înşine… Zilele trecute aveam uşa deschisă la birou şi în celălalt birou, aflat tot cu uşa deschisă, venise în vizită o tipă pe care o ştiam, una foarte drăguţă. S-a ridicat din fotoliu şi m-a salutat cam în stilul personajelor din epoca elisabetană, dar n-am băgat-o în seamă. Simt că n-am putea fi prieteni, chiar dacă mă atrage şi, îmi dau seama, se simte atrasă de mine, pentru că devine hiperactivă îndată ce mă aflu în preajma ei. E singură şi ea. Şi-a cumpărat un apartament de curând şi spunea că, lipsită de un bărbat lângă ea, şi-a găsit un echilibru, deşi destul de precar, dar pe care n-ar vrea să şi-l strice… Însă n-ar fi ţinut, văzând-o în biroul celălalt, să merg la ea, să-i dau chiloţii jos, s-o pun cu fundul în sus şi s-o f..., ca să nu mai simţim singurătatea. Asta merge numai cu femeile virtuale...