Femeia continuă (3)

Zilele trecute vorbeam pe Internet cu o femeie şi spunea că ea nu vrea decât să fim prieteni. Şi i-am spus că femeia şi bărbatul nu sunt făcuţi să fie prieteni. Prietenia între bărbat şi femeie se naşte doar atunci când „altceva” eşuează. Altceva însemnând ce? Bărbatul şi femeia sunt făcuţi pentru a exista între ei ceva cu mult mai profund decât prietenia. Şi abia când asta eşuează, ia naştere prietenia. Care, de fapt, nu e decât o falsă prietenie, ce se stinge repede în nepăsare reciprocă şi lipsă de comunicare. Bărbatul şi femeia nu comunică prin vorbe. Ia naştere între ei un soi de fluid ce îi împreunează şi ajung să formeze o lume. Cred că nu mi-ar păsa să dispară toţi oamenii de pe planetă într-o zi, dacă rămân cu o femeie. Una faţă de care să pot simţi ceva. De vreme ce sunt toate soiurile de femei pe lume, fiecare ar trebui sa aleagă una pentru care să simtă ceva. Nu mi-ar păsa, cum spuneam, să dispară toţi oamenii de pe pământ, dacă aş rămâne cu o asemenea femeie. Singuri noi doi în toată lumea, pentru că, de fapt, fie cât de multă lume ar exista, tot singuri am fi, iar unicul fapt ce-ar trebui să se întâmple, ar fi tot să ne ajungem unul altuia. Şi, atunci, la ce bun atâţia oameni de care să te loveşti neîncetat? Probabil, în lumea aceea pustie de oameni, am călători. Am urca în câte-o maşină părăsită în drum şi ne-am duce cât am vedea cu ochii. Poate că, într-o zi, o să ne vină cheful să ne aşezăm undeva. Eu aş căuta un loc unde să fie marea, un râu şi un munte. La vărsarea unui râu cu ape dulci, ce vine dintr-un munte, în apele sărate ale mării. Trebuie să existe undeva, în lume, un asemenea loc. Uneori am merge la oraş, şi ea ar proba garderobe prin casele de modă altădată celebre. Poate am face şi vreun bebe, dar nu prea văd sensul. Să zicem că am face un băiat şi o fetiţă, iar din ei s-ar repopula pământul. Dar asta ar însemna să faci, iar, o spiţă umană din incest, cum a fost şi cea dinainte, născută din Adam şi Eva. Cred că mitul ăsta vrea să sugereze că oamenii se pot naşte oricând, oriunde, e de ajuns pentru asta să existe un bărbat şi o femeie. Ei sunt omenirea. Pentru că, altfel, e o prostie să crezi că ne tragem din Adam şi Eva. Dacă era aşa, n-ar fi existat negri şi galbeni şi roşii şi albi, ar fi existat o singură rasă. Şi, oricum, e imposibil să-ţi explici de ce există mai multe rase, mai multe seminţii. (Şi), cum se întâmplă cu lucrurile inexplicabile în civilizaţia noastră (fiecare civilizaţie şi cultură găseşte moduri de justificare a inexplicabilului), trebuie să dăm vina pe extratereştri. Au venit şi s-au futut, prin diverse părţi ale terrei, cu „fiicele oamenilor”, care trebuie să fi fost nişte soiuri de maimuţe. Ori, hai să zicem că erau ceva mai civilizaţi, nu au sodomizat bietele animale, ci au avut un program de însămânţare, prin care să creeze pe pământ o specie inteligentă. Peste poate, e drept… Şi uite aşa a luat naştere omenirea. Cum altă explicaţie nu avem, rămân şi eu la asta. Şi atunci, ce mi-ar păsa dacă toate maimuţele astea încrucişate cu extratereştri şi care-şi zic oameni, ar dispărea şi-ar fi să rămân numai eu cu iubita mea pe planetă? Şi-aş aduna toate afrodiziacele de prin farmaciile părăsite, ca s-o fut toată ziua, ca pe-o femeie virtuală. Doar că ea ar fi adevărată...